Mos Viscol si primavara – Mihail Sadoveanu

Parintii mei erau oameni saraci. Taica era padurar. Multe s-au schimbat de-atunci ! Nici din padure n-a mai ramas ce era odata. Intr-o zi de iarna, pe inserate, nu stiu ce treaba aveau prin sat, ca taica si cu maicuta plecara de-acasa, lasandu-ma in bordeiul din varful dealului, singur cu bunica. Eu parca aveam o presimtire: mi-era frica sa nu-i apuce viscolul pe drum. Greu imi venea sa-i vad plecand ! Si mi-a iesit dreptatea ! N-apucasera ei bine, alde taica si alde maica, sa ajunga-n vale, ca odata s-a starnit vifornita. Nu se mai vedea luminita. Zapada cadea din cer parca o zvarlea cineva cu lopata. Vazduhul era numai rabufneli de vant si vartejuri. Tremuram tot. Asa ceva nu mai vazusem. Nici chiar bunica n-apucase asa ceva; cat era citeste mai departe